miercuri, 18 noiembrie 2009

EVA




  Liege.BlueIris  
EU EVA 

In dimineata aceea am avut revelatia. Am deschis ochii si apoi am exclamat ravasita: "Doamne, eu sunt Eva!". Dar aveam nevoie de ceva timp ca sa inteleg pe deplin. Eram prototipul, o clona, sau insasi editia princeps a femeii universale? Si daca era asa, ce naiba cautam eu aici? 

Oricum, parea inspaimantator. (Stii, ma simteam precum America. Ea e tara tuturor posibilitatilor, iar eu - femeia tuturor posibilitatilor.) Dar tot mi-era neclar daca e de bine sau de rau si - ca orice fiinta traitoare in aceast loc si in aceasta epoca, aveam mare nevoie sa valorizez sensul acestei revelatii. 

Telefonul suna din nou a "buna dimineata". M-am multumit sa ma intind pisiceste, cu ochii inchisi si sa ma gandesc la el.   
-Buna dimineata, iubitule! Sunt eu, Eva. As mai fi adaugat si "Eva ta! ... 
"Lasa!", m-am razgandit eu in privinta acestui dialog imaginar, e prea dimineata pentru astfel de intrebari. 
Si cum aveam pe umerase, randuite frumos, toate variantele de personalitate feminina din univers, am adoptat rapid pe cea a lui Scarlet: "o sa ma gandesc maine la asta...".


marți, 10 noiembrie 2009

LUPUL ALB - de Blogger Sorin Di Rokko


BloggerSorin Di Rokko , poetul si scriitorul de care m-am apropiat pe blogu'lu'oreste are a va istorisi o "Poveste cu lup de la Baba Dascalita, matusa bunicii mele Paraschiva, Dumnezeu sa le hodineasca pe amandoua!."

Se spune, ca demult, cand oamenii erau mai putini decat zilele anului pe pamant, din spuma norilor, a coborat Zamolxes pe pamantul Daciei. Si nu oriunde! Fix pe crestetul Raraului.
Prima aratare pe care o inatlni, fu un LUP, un lup alb, regele lupilor numit de toti ALBUDAC. Se aseza langa lup, in iarba neatinsa de pasul omului, si-i spuse: 

-Voi inalta pe aceste pamanturi, cel mai drept, mai viteaz si mai intelept popor din lume. Le voi spune DACI dupa numele tau si atata timp cat semintia ta va exista, vor fi si ei. Il voi invata sa va inteleaga, sa va stie durerea, ii voi darui codrul si-l voi face fratele vostru. Rodul pamantului va fi inzecit iar raurile vor purta pesti de aur. Caii dacilor vor fi inaripati, iar portile intunericului in veci vor fi ferecate pentru ei....
Din inaltul cerului cobori un armasar negru cu aripi albe, ii lua in spate pe cei doi si plecara sa-i adune pe DACI. Dupa sapte zile si sapte nopti ii avea pe toti. La poalele codrilor, sub privirea muntilor cu cantecul apelor, sub parfumul florilor, Zamolxes le darui intelepciunea de a trai frumos si curat alaturi de sufletul pamantului, al naturii , al animalelor. Le-a pus in palme paradisul.
Au urmat secole si ani la randul de fericire pentru Daci. In luptele lor contra celor care le vroiau pamanturile purtau mereu deasupra capului steagul DAC. Darul facut de Zamolxes, legamantul cu ei ce-i ocrotea. CAPUL DE LUP. Lupul DAC!
Romanii au incercat sute de ani sa cucereasca Dacia. Traian un imparat al lor, le-a aflat secretul, profetia lui Zamolxes. In timpul bataliei, legiuniile sale personale, au ucis purtatorul steagului, iar steagul a fost mistuit de flacari, pe un altar mare in vazul poporului DAC. Se spune ca atunci cand ardea se auzea planset de lup, iar flacarile au ajuns pana la cer. Regele de atunci al Daciei, Decebal, a fost lovit de blestem. Cu moartea Capului de Lup, a murit si el. Blestemul s-a intins peste toata Dacia. Raul stapaneste de atunci pamanturile sfinte ale Daciei.
Bunica mea, intr-o seara pe prispa casei m-a intrebat de vreau sa vad locul unde salasluieste comoara Dacilor.
Afara era luna plina. Undeva pe un deal un caine urla la Ea sau poate aducea aminte satenilor de plansetul steagului DAC cand a ars. Bunica, zana mea cea buna a adus o galeata de apa, rece, de fantana. A pus-o in fata noastra si a lasat sa se balaceasca luna in ea.
Tusa Natalita, mi-a zis: " Ia nepoate si bea poate o sa ti se arate calea spre comoara Dacilor!"  Apa era rece, iar eu incins de a sti! Am baut si ochii mi-au cazut in caladare, oglinda apei se invalurise, parea un rau de munte, puteam sa-i aud soapta, apoi am vazut codrul verde, de nepatruns. Eram in fata lui. Buna a tusit si codrul mi-a facut carare. Am mers prin el si am dat de o poiana. Toate florile pamantului isi gasisera aici adapost, pe deasupra lor paseau fara urma animale vazute si nevazute, iar in mijloc, in mijlocul poienii era un tron mare de clestar pe care odihnea un batran. Era imbracat in alb iar barba lui ar fi putut inconjura pamantul de trei ori. Langa tron pazeau pacea locului doi lupi albi, tot atat de batrani ca cel de pe tron.
Cand am fost atat de aproape cat sa-i simt batatile inimii care pareau ca suna a toaca, batranul s-a trezit.
Mi-a zis..."Copile! Il cauti pe Zamolxes? Eu sunt!"
In spatele lui codrul se dadu deoparte! Acolo erau rafturi pline de comori. Erau cartile cu istoria sfanta a Dacilor. Carti pline de intelepciune. Nu era aur, dar totul era stralucitor, mai stralucitor ca aurul. Era izvorul plin de viata din care am uitat sa mai bem!
M-am trezit dormind in patul din Casa Bunei. Lupii inca urlau pe creasta!

E o poveste cu lupul alb si Zamolxes si comoara Dacilor pe care am auzit-o de mult ori. Intr-o seara visele m-au dus acolo.

27 august 2009 17:49

sâmbătă, 12 septembrie 2009

tata doar fotografii

Pentru cei carora poezia le hraneste si le coloreaza viata, le recomand cu tot sufletul cartea-obiect a bunului meu prieten DAN IANCU, poet consacrat. Il las pe el sa va vorbeasca despre poezie. Felicitari Dane!

tata doar fotografii

coperta tdf - final Cartea poate fi comandata la mine prin e-mail: uhi4ge@rdslink.ro

Pret: 21, 8 lei cu toate taxele incluse, inclusiv transport, inclusiv tva, inclusiv o gramadă de altele.

ieri cineva rîdea de mine pentru că i-am spus planul meu “utopic”. vînd această ediţie şi finanţez altă carte. o fi greu, o fi uşor, habar nu am. normal aşa este. anormal e că aud diverşi spunînd că “poezia nu se vinde” sau poezia e “citită doar de poeţi”. asta e cumva anormal. spun cumva ca să fiu politicos. anormal e că poeţii nu se pot întreţine din ceea ce scriu sau pentru că scriu. anormal e că în şcoală poezia e tratată ca o doctorie amară. învaţă pe dinafară i se urlă copilului. de ce? nimeni nu răspunde pentru că nici profesorii nu ştiu. după aia stăm ca proştii şi privim pe cîte unul care ţine minte siruri imense de nume, obiecte, numere. poezia e incarcată de formule. eminescu e poetul naţional, nichita e nepereche, bacovia are vocabularul cel mai mic, barbu e matematician, blaga e în spatiul mioritic… cine mai are chef să descopere corola de minuni dintr-o poezie? în cadrul atîtor revoluţii în educaţie mai nimeni. cine mai are grija poeziei? aproape nimeni. de ce? nu ştiu.

eu citesc poezie. voi?

p.s. a se vedea aici.


Cine este DAN IANCU?

Pai... s-o lasam pe Bianca sa ne spuna. Spune-ne Bianca!

bianca marcovici, pe septembrie 8th, 2009 la 9:15 pm cică:

la o aniversare, poetul Dan Iancu, de Bianca MARCOVICI

(Material propus pentru publicare la data de: 5-02-2007)
http://www.romanialibera.com

DAN IANCU
O piatră de spus
Editura Vinea, 2004

note de lectură

“cînd doar am să-ţi tac,
precum veioza cu sticlă mată,
desprins de lumină, să nu bagi de
seamă cum trece timpul, să nu-l
numeri, să nu-l presari în toată
camera ca pe nisipul violet din
acvariu. doar să tac.
după care nu va mai fi loc să-ţi
înşiri aşteptarea peste fotografii
aproape alb negru. poate eu
înfloresc şi tu nu ştii.”

După alte două apariţii editoriale “Despre înţeles”, editura Cartea Românească-1997
şi bostonmylove, editura Eminescu-2002, Dan Iancu a recuperat o viaţă de om, debutând târziu dar la timp, cum se spune, o piatră de spus, grea, care-ţi simplifică rolul poeziei în viaţa uni poet, adevărata dragoste târzie dar, scrisă în puţine cuvinte, aşezate în pagină ca un medalion de valoare, a unei femei pe care o porţi în inimă în fiece clipă a respiraţiei sau cifru numerotat al apei sub semnul Dragonului:

“e uşor să răneşti cu apă, dar
rănile se vindecă mai greu. ca şi cum sîngele ar albi vederea. ca şi
cum rănile ar fi nişte guri însetate.
ca şi cum apa” (4.o1)
Cartea îi este dedicată Elenei:
“ai să înveţi că vorbele mele au trup întotdeauna şi mai ales gesturi”
Iar toate poemele dezvoltă un haiku aşezat sub formă de motto, ca un răspuns sau ca o posibilă explicare a unui dialog, în fapt cu sine, cu dicţie, să zicem cu literă diferită:

“coapsa fierbinte
miros adînc de lac
pietre privind mirate”

"azi noapte, cînd făceam dra-
goste şi mă mîngîiai ca pe un
fruct. mă minunam de tandreţea
ochilor tăi. mă luam cu privirea ta
într-o capsulă de mătase atăt de închisă la vremuri.” (3.12)

Urmărind evoluţia acestui poet atît de modest cu o poezie atît de profundă , sensuri largi pînă la chirurgia neermetică a cuvîntului, nesuperficial şi cu valenţe de durată, l-am descoperit în revista Online, cu un jurnal dedicat amintirii tatalui său, “tata doar fotografii” (15) :
http://www.aol.ro

“nu se poate nimic
nici amintirile nu se iţesc în ghiveci
doar înţelegerea e mai grea
rugoasă de cum creşte aiurea
peste întîmplătoarele obiecte
altădată lipsite de legături
aşa cum ne eram
nu mai ţin minte cum a fost la zece, dar nici la douăzeci şi nici la treizeci, iar la patruzeci eram departe. mîine un cinzeci imposibil sau corect ar fi ireconciliabil. aritmetica zecimală e limpede şi fără emoţii. graniţe puse cu mîna fără genetică.
cum ar fi mîine să te scot de acolo
recitînd poezii?”

Lui Dan Iancu, poetul,”jumătate de Zeu” care a trecut pragul anilor 50 de curînd, îi doresc, la o aniversare rotundă să scrie ca şi pînă acum!
Nu sunt critic literar , doar o admiratoare! Dacă poeţii se recunosc între ei , restul nu mai contează!

Bianca Marcovici

sâmbătă, 29 august 2009

HOT DE MINE

Tare mi-ar placea ca mintea de-acum sa aiba ocazia sa-ntalneasca mintea de-acum zece ani si sa inceapa sa-i spuna... si sa-i povesteasca.... si s-o invete.... Sau sa aiba aiba o conversatie cu cea pe care o aveam la douazeci de ani... Dar nu pentru momentul acum, de astazi, as avea nevoie de aceasta intalnire, ci, pentru varsta de atunci, pentru cel ce eram cu ani in urma. Asa de mare nevoie as fi avut atunci de mine, de cel care sunt acum. Nici nu am incercat sa-mi inchipui vreodata cum sau ce as putea deveni peste ani. Am trait tot timpul cu certitudinea clara ca oricand in timpul viitor voi fi invariabil acelasi... Astazi, uitandu-ma in urma nu stiu daca lucrurile mai stau tot asa. Eul s-a transformat in timp, s-a modificat, s-a alterat sau poate s-a recompus mai frumos, nu stiu sa spunexact, corpul si-a reinnoit celulele, este altul, memoria a aruncat sau ascuns conflictele, suferintele traite...
Atat de mare imi este nevoia sa ma sfatuiesc cu mine insumi cel care voi fi peste cinci ani... daca voi mai fi. :) Dialogul ar trebui sa arate destul de interesant. Nu, nu este o falsa problema. Am trait cu cativa ani in urma drama rupturii intre propriile euri, pe vremea cand inca mai desenam. Am reluat cateva dintre desenele din tinerete si le-am redesenat incercand sentimentul clar de vinovatie, pentru ca ii furam ideile celui care eram la douazeci de ani, ca il nedreptatesc. Acum, la maturitate, ochiul devenise mai destept, mana mai abila, tehnica se imbunatatise si desenam mai bine, dar scanteia si trairile profunde apartineau celuilalt eu, mai tanar... caruia ii exploatam fara rusine ideile in virtutea faptului ca mi se cuvine. Foarte greu de definit sentimentele de impostura, de nedreptate care m-au cuprins fata de cel ce nu mai eram. Ar fi fost frumos din partea mea, sa-i cer voie tanarului sa-i iau ideile, sau macar sa-i explic de ce o fac.

luni, 24 august 2009

RAIN ORCHESTRA

LACUSTRA
George Bacovia

De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.

Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val -
Tresar prin somn, şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc...
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.

De-atâtea nopţi aud plouând,
Tot tresărind, tot aşteptând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.

marți, 4 august 2009

MIT



















MIT
de Nichita Stanescu

Incapabil sa pierd

inapt pentru fire,

alerg

in nestire.

Foarte greu ma primesc

sa fiu cum sunt.

Locul ceresc

e sub pamant.

Iar pamantescul

mananca de foame cerescul.

joi, 23 iulie 2009

CUNOASTEREA

ZIDUL
de Nicolae Dabija

Desenez o fereastră în zid,
în zidul surd, ca o moarte,
şi mă prefac c-o deschid
şi privesc pân-departe.

Doamne, ce sfinte peisaje
dat mi-i să văd uneori:
ce arbori cresc pe blindaje,
sau pe tranşee ce flori!

Soarele şade în ierbi încâlcit,
pământu-i de spice mai greu;
şi aproape că sunt fericit
în faţa peretelui meu.

...Desenez o fereastră-n zid, şi
se cască-o spărtură: în ea
m-aş teme să cad de n-aş fi
legat ca un lanţ de podea.

vineri, 5 iunie 2009

MAYA


Am felicitat-o pe MAYA!

Mihaela Moraru ( Maya ) si-a lansat sambata 20 iunie, orele 19 00, in Sala Rotunda a Muzeului National al Literaturii Romane, din Bulevardul Dacia, nr. 12, sectorul 1, a doua a carte "Lumea de Jos".

miercuri, 3 iunie 2009

PACE - LUMINA - IUBIRE

PACE
IUBIRE-IUB
IUBIRE-IUBIRE-IU
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-I
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIR
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-I
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUB
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBI
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIR
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-LUMINA-IUBIRE-I
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IU
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUB
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBI
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIR
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-I
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-I
IUBIRE-
IUBIRE-IUBIRE-
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-I
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIR
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIR
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUB
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE-
IUBIRE-IUBIRE-IUBIRE

666