ZBURATOARE

EVA

  Liege.BlueIris  
EU EVA 

In dimineata aceea am avut revelatia. Am deschis ochii si apoi am exclamat ravasita: "Doamne, eu sunt Eva!". Dar aveam nevoie de ceva timp ca sa inteleg pe deplin. Eram prototipul, o clona, sau insasi editia princeps a femeii universale? Si daca era asa, ce naiba cautam eu aici? 

Oricum, parea inspaimantator. (Stii, ma simteam precum America. Ea e tara tuturor posibilitatilor, iar eu - femeia tuturor posibilitatilor.) Dar tot mi-era neclar daca e de bine sau de rau si - ca orice fiinta traitoare in aceast loc si in aceasta epoca, aveam mare nevoie sa valorizez sensul acestei revelatii. 

Telefonul suna din nou a "buna dimineata". M-am multumit sa ma intind pisiceste, cu ochii inchisi si sa ma gandesc la el.   

-Buna dimineata, iubitule! Sunt eu, Eva. As mai fi adaugat si "Eva ta! ... 
"Lasa!", m-am razgandit eu in privinta acestui dialog imaginar, e prea dimineata pentru astfel de intrebari. 
Si cum aveam pe umerase, randuite frumos, toate variantele de personalitate feminina din univers, am adoptat rapid pe cea a lui Scarlet: "o sa ma gandesc maine la asta...".

LUPUL ALB - de Blogger Sorin Di Rokko

Sorin Di Rokko , poetul si scriitorul de care m-am apropiat pe blogu'lu'oreste are a va istorisi o "Poveste cu lup de la Baba Dascalita, matusa bunicii mele Paraschiva, Dumnezeu sa le hodineasca pe amandoua!."

Se spune, ca demult, cand oamenii erau mai putini decat zilele anului pe pamant, din spuma norilor, a coborat Zamolxes pe pamantul Daciei. Si nu oriunde! Fix pe crestetul Raraului.
Prima aratare pe care o inatlni, fu un LUP, un lup alb, regele lupilor numit de toti ALBUDAC. Se aseza langa lup, in iarba neatinsa de pasul omului, si-i spuse: 
-Voi inalta pe aceste pamanturi, cel mai drept, mai viteaz si mai intelept popor din lume. Le voi spune DACI dupa numele tau si atata timp cat semintia ta va exista, vor fi si ei. Il voi invata sa va inteleaga, sa va stie durerea, ii voi darui codrul si-l voi face fratele vostru. Rodul pamantului va fi inzecit iar raurile vor purta pesti de aur. Caii dacilor vor fi inaripati, iar portile intunericului in veci vor fi ferecate pentru ei....
Din inaltul cerului cobori un armasar negru cu aripi albe, ii lua in spate pe cei doi si plecara sa-i adune pe DACI. Dupa sapte zile si sapte nopti ii avea pe toti. La poalele codrilor, sub privirea muntilor cu cantecul apelor, sub parfumul florilor, Zamolxes le darui intelepciunea de a trai frumos si curat alaturi de sufletul pamantului, al naturii , al animalelor. Le-a pus in palme paradisul.
Au urmat secole si ani la randul de fericire pentru Daci. In luptele lor contra celor care le vroiau pamanturile purtau mereu deasupra capului steagul DAC. Darul facut de Zamolxes, legamantul cu ei ce-i ocrotea. CAPUL DE LUP. Lupul DAC!
Romanii au incercat sute de ani sa cucereasca Dacia. Traian un imparat al lor, le-a aflat secretul, profetia lui Zamolxes. In timpul bataliei, legiuniile sale personale, au ucis purtatorul steagului, iar steagul a fost mistuit de flacari, pe un altar mare in vazul poporului DAC. Se spune ca atunci cand ardea se auzea planset de lup, iar flacarile au ajuns pana la cer. Regele de atunci al Daciei, Decebal, a fost lovit de blestem. Cu moartea Capului de Lup, a murit si el. Blestemul s-a intins peste toata Dacia. Raul stapaneste de atunci pamanturile sfinte ale Daciei.
Bunica mea, intr-o seara pe prispa casei m-a intrebat de vreau sa vad locul unde salasluieste comoara Dacilor.
Afara era luna plina. Undeva pe un deal un caine urla la Ea sau poate aducea aminte satenilor de plansetul steagului DAC cand a ars. Bunica, zana mea cea buna a adus o galeata de apa, rece, de fantana. A pus-o in fata noastra si a lasat sa se balaceasca luna in ea.
Tusa Natalita, mi-a zis: " Ia nepoate si bea poate o sa ti se arate calea spre comoara Dacilor!"  Apa era rece, iar eu incins de a sti! Am baut si ochii mi-au cazut in caladare, oglinda apei se invalurise, parea un rau de munte, puteam sa-i aud soapta, apoi am vazut codrul verde, de nepatruns. Eram in fata lui. Buna a tusit si codrul mi-a facut carare. Am mers prin el si am dat de o poiana. Toate florile pamantului isi gasisera aici adapost, pe deasupra lor paseau fara urma animale vazute si nevazute, iar in mijloc, in mijlocul poienii era un tron mare de clestar pe care odihnea un batran. Era imbracat in alb iar barba lui ar fi putut inconjura pamantul de trei ori. Langa tron pazeau pacea locului doi lupi albi, tot atat de batrani ca cel de pe tron.
Cand am fost atat de aproape cat sa-i simt batatile inimii care pareau ca suna a toaca, batranul s-a trezit.
Mi-a zis..."Copile! Il cauti pe Zamolxes? Eu sunt!"
In spatele lui codrul se dadu deoparte! Acolo erau rafturi pline de comori. Erau cartile cu istoria sfanta a Dacilor. Carti pline de intelepciune. Nu era aur, dar totul era stralucitor, mai stralucitor ca aurul. Era izvorul plin de viata din care am uitat sa mai bem!
M-am trezit dormind in patul din Casa Bunei. Lupii inca urlau pe creasta!

E o poveste cu lupul alb si Zamolxes si comoara Dacilor pe care am auzit-o de mult ori. Intr-o seara visele m-au dus acolo.
27 august 2009 17:49