Postarea precedenta a fost o gluma. E frumoasa zburatoarea ta, Dane. Il asteptam acum si pe zburator, fiindca ai vazut ce zice Cristiana, pe poarta Raiului se intra pereche, de mana, un zburator si-o zburatoare. :) Inaltator sentimentul infatisat de personajul tau. Imi aduce aminte de o statuie...stai putin sa gasesc imaginea... O s-o postez la mine, ca nu stiu cum pot face acest lucru la comentarii.
Da, un inger intrupat si unul neintrupat. Cele 2 parti ale intregului...lumea vazuta impreuna cu cea nevazuta. Daca ii reduci la marmura, anulezi visul dar permiti un pas inainte in realitate. (adica, el camufleaza aripile cu bluza si taiesc banal, omeneste, o poveste frumoasa, dar limitata la ei doi) Daca te opresti la simboluri, atunci deschizi o poarta uriasa spre o multitudine de universuri ale cunoasterii. Simbioza celor doi e o forma de evolutie. Iubirea e liantul si, totodata, canalul de comunicare intre ei. Se face spontan un schimb de energie informata. E un fel de empatie, de telepatie sentimentala, daca vrei.
Cuvantul poarta sensul, dar efectul lui real este dat de ecoul afectiv. Poate pare abstract dar, de exemplu, verbul "a veni", rostit, poate avea o multime de infatisari. Nerabdator, agasat, plictisit, din obligatie, indiferent. Sensul e unul, dar informatia completa o primesti cand este acompaniat si de elementul de "stare".
Marmura: nu dezvoltasem ideea pana la capat. Sunt trei vibratii deosebite armonizate dar captive intr-una : a Lui, a Ei si a marmurei, (a materialului)
Nu, nu nu zbor inca... desi uneori... vorbesc prostii... Bune si acelea undeva.. Cred ca exista, intr-adevar o arta a sublimului care doare pana acolo incat unii vor s-o taie, s-o smulga din radacini... Dar am observat un lucru in ultima vreme, tocmai pentru ca am trecut prin cateva momente grele, in care m-am revoltat, m-am rasculat, am urlat... Ceva insa s-a produs undeva unde nu credeam sa fie ceva, un fel de intarire in partea aceea a intelegerii ca sublimul nu poate fi taiat, macar obturat. Daca exista intentia, ea ramane in lumea celui care o doreste, o creaza, o dezvolta, ar dori sa o daruie tuturor cu o fervoare demna luat in seama, caci este un fel de dar, pana la urma... Dar sublimul ramane, chiar daca nu as spune ca intentiile de distrugere se scurg pe el... cred ca mai curand sublimul se hraneste cu raul, il inghite, il asimileaza, il duce cu un fel de constienta in stare de normalitate, este nascut sa o faca... da da, cred ca sublimul este nascut pentru a inghiti tot, pentru a se hrani cu tot ceea ce exista. Poate lasa pui si pe urma pleaca mai departe, si puii cresc... prind aripi... zboara cu capul pe spate, hranindu-se cu totul din care ii cresc potrivnicii. Cred ca noi cautam sublimul si pentru ca el se afla peste tot, il facem scara si il urcam din treapta in treapta... Iarta ma, dar cred ca spun drept (am o problema cu modestia) ca SUBLIMUL este Calea, Adevarul si Viata... Si daaa... TREBUIE SA FACI SACRIFICII URIASE CA SA IL URCI... DOAMNE...
Cristiana, La sublim nu m-am gandit ca la o stare pe care as avea-o clar definita. Nu stiu sa fi trait sublimul... Poate ca da, dar pe alt sentiment si nu pe arta.
Da. Depinde de ceea ce numim arta... Eu pot spune ca am trait sublimul prin pictura si muzica... Dar, interesant, nu si prin literatura, poezie... Nu m-am gandit niciodata de ce.. Dar sigur! fiecare are trairile lui... Si traind, e drept, in anumite conditii, pe care nu le pot descrie prea fidel, am simtit ceea ce am scris, mai sus, din perspectiva oamenilor care suntem acum. Dar este un subiect pe care il voi dezvolta, asa cum si iluminarea este ceva de discutat, din perspectiva epocii pe care o traim. Din perspectiva noastra de acum ele asa se pot numi: iluminare, sublim sau sacrificii pentru a ajunge sau a pastra viata si ceea ce promite ea... In fine... Arta cere sacrificiile pe care stim ca au fost facute.. Dupa parerea mea, mai exista alte feluri de arte, pentru care se pot face alte feluri de sacrificii... Si nu ma gandesc neaparat la sacrificiul de a pastra moralul, spiritualitatea, adevarul, omenia, care, in tara noastra, au dat nastere la mari sacrificii.. Este o arta sa ajungi sa crezi in toate aceste valori si sa te sacrifici pentru ele. Cred ca azi putem sa numim arta si altele decat cele care au fost numite deja... si sa faci sacrificii pentru ele si sa gasesti sublimul conectandu-te la ele... Bine!! Iti doresc toate cele bune !!!
Adica... asta?!
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=hZum-Vliyjo&feature=PlayList&p=D447CF5871F4687D&playnext=1&playnext_from=PL&index=20
Postarea precedenta a fost o gluma.
RăspundețiȘtergereE frumoasa zburatoarea ta, Dane. Il asteptam acum si pe zburator, fiindca ai vazut ce zice Cristiana, pe poarta Raiului se intra pereche, de mana, un zburator si-o zburatoare.
:)
Inaltator sentimentul infatisat de personajul tau. Imi aduce aminte de o statuie...stai putin sa gasesc imaginea... O s-o postez la mine, ca nu stiu cum pot face acest lucru la comentarii.
Statuia ta vorbeste despre iubirea dintre o Ea din carne si-un El din spirit... chiar daca par sunt din marmura amndoi. :)
RăspundețiȘtergereRumos poemul tau... Si mai ziceai ca tu cu poezia...
Da, un inger intrupat si unul neintrupat. Cele 2 parti ale intregului...lumea vazuta impreuna cu cea nevazuta.
RăspundețiȘtergereDaca ii reduci la marmura, anulezi visul dar permiti un pas inainte in realitate. (adica, el camufleaza aripile cu bluza si taiesc banal, omeneste, o poveste frumoasa, dar limitata la ei doi)
Daca te opresti la simboluri, atunci deschizi o poarta uriasa spre o multitudine de universuri ale cunoasterii.
Simbioza celor doi e o forma de evolutie. Iubirea e liantul si, totodata, canalul de comunicare intre ei. Se face spontan un schimb de energie informata. E un fel de empatie, de telepatie sentimentala, daca vrei.
Cuvantul poarta sensul, dar efectul lui real este dat de ecoul afectiv. Poate pare abstract dar, de exemplu, verbul "a veni", rostit, poate avea o multime de infatisari. Nerabdator, agasat, plictisit, din obligatie, indiferent. Sensul e unul, dar informatia completa o primesti cand este acompaniat si de elementul de "stare".
Acum intelegi cine este Bria'ar?! :D
Am inteles. Este El venit din lumea Lor.
RăspundețiȘtergereMarmura: nu dezvoltasem ideea pana la capat. Sunt trei vibratii deosebite armonizate dar captive intr-una : a Lui, a Ei si a marmurei, (a materialului)
Mi-ati incazit sufletul, voi, prieteni ai mei....
RăspundețiȘtergereI-ati dat din nou aripi sa zboare !!
Sa ai grija sa nu-l lasi sa zboare prea departe.:) Sa stea pe-aici pe langa noi ca ne face bine.
RăspundețiȘtergereNu, nu nu zbor inca... desi uneori... vorbesc prostii... Bune si acelea undeva..
RăspundețiȘtergereCred ca exista, intr-adevar o arta a sublimului care doare pana acolo incat unii vor s-o taie, s-o smulga din radacini...
Dar am observat un lucru in ultima vreme, tocmai pentru ca am trecut prin cateva momente grele, in care m-am revoltat, m-am rasculat, am urlat... Ceva insa s-a produs undeva unde nu credeam sa fie ceva, un fel de intarire in partea aceea a intelegerii ca sublimul nu poate fi taiat, macar obturat. Daca exista intentia, ea ramane in lumea celui care o doreste, o creaza, o dezvolta, ar dori sa o daruie tuturor cu o fervoare demna luat in seama, caci este un fel de dar, pana la urma... Dar sublimul ramane, chiar daca nu as spune ca intentiile de distrugere se scurg pe el... cred ca mai curand sublimul se hraneste cu raul, il inghite, il asimileaza, il duce cu un fel de constienta in stare de normalitate, este nascut sa o faca... da da, cred ca sublimul este nascut pentru a inghiti tot, pentru a se hrani cu tot ceea ce exista. Poate lasa pui si pe urma pleaca mai departe, si puii cresc... prind aripi... zboara cu capul pe spate, hranindu-se cu totul din care ii cresc potrivnicii. Cred ca noi cautam sublimul si pentru ca el se afla peste tot, il facem scara si il urcam din treapta in treapta...
Iarta ma, dar cred ca spun drept (am o problema cu modestia) ca SUBLIMUL este Calea, Adevarul si Viata...
Si daaa... TREBUIE SA FACI SACRIFICII URIASE CA SA IL URCI... DOAMNE...
Cristiana,
RăspundețiȘtergereLa sublim nu m-am gandit ca la o stare pe care as avea-o clar definita. Nu stiu sa fi trait sublimul... Poate ca da, dar pe alt sentiment si nu pe arta.
Da. Depinde de ceea ce numim arta... Eu pot spune ca am trait sublimul prin pictura si muzica... Dar, interesant, nu si prin literatura, poezie... Nu m-am gandit niciodata de ce..
RăspundețiȘtergereDar sigur! fiecare are trairile lui...
Si traind, e drept, in anumite conditii, pe care nu le pot descrie prea fidel, am simtit ceea ce am scris, mai sus, din perspectiva oamenilor care suntem acum.
Dar este un subiect pe care il voi dezvolta, asa cum si iluminarea este ceva de discutat, din perspectiva epocii pe care o traim. Din perspectiva noastra de acum ele asa se pot numi: iluminare, sublim sau sacrificii pentru a ajunge sau a pastra viata si ceea ce promite ea...
In fine...
Arta cere sacrificiile pe care stim ca au fost facute.. Dupa parerea mea, mai exista alte feluri de arte, pentru care se pot face alte feluri de sacrificii... Si nu ma gandesc neaparat la sacrificiul de a pastra moralul, spiritualitatea, adevarul, omenia, care, in tara noastra, au dat nastere la mari sacrificii.. Este o arta sa ajungi sa crezi in toate aceste valori si sa te sacrifici pentru ele.
Cred ca azi putem sa numim arta si altele decat cele care au fost numite deja... si sa faci sacrificii pentru ele si sa gasesti sublimul conectandu-te la ele...
Bine!! Iti doresc toate cele bune !!!