ANUNŢ CU MARE BUCURIE APARIŢIA CĂRŢII "FIUL TĂCERII" A BUNEI MELE PRIETENE DIN VIRTUAL ADRIANA POPESCU, CĂREIA ÎI DORESC MULT SUCCES LITERAR !
Fragment din cartea mea/FIUL TĂCERII
Viața fiecăruia dintre noi este scrisă înainte de a începe să o trăim, ne-am scris scenariul iar apoi am început să îl jucăm pe această scenă unde râdem și plângem, ne naștem și murim.Cât suntem în rol, e bine să ne amintim cine suntem cu adevărat, să percepem ce este real și ce e iluzie. Moartea nu există, avem la dispozitie câte vieți vrem pentru a ne aminti cine suntem. Iar când vine amintirea celui ce ești, cade vălul de pe ochi și îți dai seama că tot ceea ce credeai că e important pentru tine e de fapt deșertăciune, că nu ai nimic, că truda e în zadar și finalul e aproape, cortina poate cădea în orice clipă peste toate gândurile și visele tale, peste tot trecutul și viitorul tău pe care îl vezi întotdeauna mai bun decât prezentul. Te retragi în tine și nu mai întelegi nimic, tristețea te acaparează cu himerele sale, ego-ul vrea răzbunare pentru tot trecutul de muncă și sudoare, te vrea din nou îngrijorat de ceea ce crede că urmează, îți trimite semnale de alarmă, însă tu începi să devii indiferent la tot ce îți este exterior și în același timp începi să vezi frumusețea acolo unde nici nu o bănuiai. Devii un introvertit și un ciudat pentru lume, nu te mai interesează nimic din ceea ce înainte te pasiona, descoperi că totul e în tine și nu ai nevoie de nimic.
Mi-am dat seama că nu sunt un simplu om atunci când m-am perceput una cu infinitul, iar condiția de om a pălit în fața imensității celui ce sunt, necuprins și de neatins. Cum poate ceva să perturbe infinitul, să îl facă să sufere și să îl coboare într-un trup? Universul pulsează în mine, ating usor încheietura mâinii, simt zbaterea păsării ce vrea să zboare, desfac lanțurile, percep zborul și mă înalț lăsând în urmă un iz de libertate. Bucuria deplină nu poate fi trăită în trup, ea ține de zbor, de nebunie chiar, așa cum este ea privită în lume, însă aici trebuie să ne amintim toate astea, ăsta-i jocul. Intrăm în uitare și încercăm să ne amintim, și nu e ușor, dar se poate.
Doar prizonierii sunt normali în această lume nebună, cei liberi sunt cei nebuni, ciudați, și se încearcă întoarcerea lor în turmă. Iubesc “ciudații“ ce și-au conștientizat Divinitatea și au ieșit din turmă. Societatea îi vrea înapoi, ego-ul strigă disperat, dar tot ce poate face este să le închidă trupul, neștiind că ei nu mai sunt de mult acolo și nimic nu îi poate cuprinde în această himeră.
Ce sens are jocul dacă nu știi să îl joci și nu îi cunoști regulile? Nu știu nimic despre toate astea, și totuși am intrat în el, iar și iar, nu percep nimic de aici de jos, totul e confuz, așa că urc muntele și privesc de sus cum totul începe să se vadă altfel, și ceea ce credeam că e fără rost își găsește motivația în scenariul pe care l-am conceput. Totul e legat, nici un lucru nu e de sine stătător, există un sens pentru fiecare situație, iar dacă, fiind jos, vedeam suferința acum văd scopul fiecarui fir din această țesătură, totul se întrepătrunde pentru a crea lumea în care m-am rătăcit o clipa. Am căutat iubirea în iluzie, o vedeam pretutindeni, însă când măștile cădeau în trecerea zbuciumată a timpului, sub ele se zărea doar pasiunea, admirația, dorința.
Și toate astea eu le-am creat, iar acum încep să-mi amintesc toată încrengătura și să desfac ceea ce am legat în vis. O clipă de rătăcire a adus cu ea milenii de suferință, însă până și durerea este iluzie în această nebunie. Când nu mai suport toată această durere ies din trup și mă retrag în ceea ce este liniștea mea, am făcut-o de multe ori, iar alteori am reluat jocul intrând în alt trup decât cel din care fugisem.
V-a povestit Adriana Popescu
Mai multe fragmente din carte puteţi găsi aici:
http://www.facebook.com/adrianapopescu35?sk=notes
Cartea o puteţi comanda direct direct la
adrianapopescu35@yahoo.com
cu plata la livrare.
