sâmbătă, 29 august 2009

HOT DE MINE

Tare mi-ar placea ca mintea de-acum sa aiba ocazia sa-ntalneasca mintea de-acum zece ani si sa inceapa sa-i spuna... si sa-i povesteasca.... si s-o invete.... Sau sa aiba aiba o conversatie cu cea pe care o aveam la douazeci de ani... Dar nu pentru momentul acum, de astazi, as avea nevoie de aceasta intalnire, ci, pentru varsta de atunci, pentru cel ce eram cu ani in urma. Asa de mare nevoie as fi avut atunci de mine, de cel care sunt acum. Nici nu am incercat sa-mi inchipui vreodata cum sau ce as putea deveni peste ani. Am trait tot timpul cu certitudinea clara ca oricand in timpul viitor voi fi invariabil acelasi... Astazi, uitandu-ma in urma nu stiu daca lucrurile mai stau tot asa. Eul s-a transformat in timp, s-a modificat, s-a alterat sau poate s-a recompus mai frumos, nu stiu sa spunexact, corpul si-a reinnoit celulele, este altul, memoria a aruncat sau ascuns conflictele, suferintele traite...
Atat de mare imi este nevoia sa ma sfatuiesc cu mine insumi cel care voi fi peste cinci ani... daca voi mai fi. :) Dialogul ar trebui sa arate destul de interesant. Nu, nu este o falsa problema. Am trait cu cativa ani in urma drama rupturii intre propriile euri, pe vremea cand inca mai desenam. Am reluat cateva dintre desenele din tinerete si le-am redesenat incercand sentimentul clar de vinovatie, pentru ca ii furam ideile celui care eram la douazeci de ani, ca il nedreptatesc. Acum, la maturitate, ochiul devenise mai destept, mana mai abila, tehnica se imbunatatise si desenam mai bine, dar scanteia si trairile profunde apartineau celuilalt eu, mai tanar... caruia ii exploatam fara rusine ideile in virtutea faptului ca mi se cuvine. Foarte greu de definit sentimentele de impostura, de nedreptate care m-au cuprins fata de cel ce nu mai eram. Ar fi fost frumos din partea mea, sa-i cer voie tanarului sa-i iau ideile, sau macar sa-i explic de ce o fac.

20 de comentarii:

  1. desenele sunt facute de tine ?

    par interesante desi nu prea ma pricep, in ciuda faptului ca am urmat o scoala de gen...

    impacare si inspiratie in continuare va doresc !

    RăspundețiȘtergere
  2. Am scris acest comentariul sub impulsul unui moment, pe urma am vrut sa-l sterg... Simtamintele tale mi-au amintit de propriile mele trairi, uneori mi se pare ciudat ca am scris ceva, am dat drumul in lume si apoi cineva mi-a spus ca i-a placut. Recitesc... curioasa sa vad ce i-a placut... si am simtamantul ca nu am scris eu, parca imi place de parca ar fi fost scris de altul...
    Si ma apuco sa fac ceva... ca si cum as face comentariu sau o continuare la cele pe care le-a facut strainul din mine...
    Foarte curios, mi-am spus intotdeauna asta, foarte-foarte curios ceea ce simt...
    De aceea am avut simtamantul ca te inteleg.

    RăspundețiȘtergere
  3. mpeople,

    Da sunt facute de mine dar mai demult.
    Multumesc la fel! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cristiana,
    Varstele se aseaza in straturi... ca la tort.
    Asa-mi pare cateodata.

    RăspundețiȘtergere
  5. "Varstele se aseaza in straturi... ca la tort." Sau ca cercurile din trunchiul unui copac.
    Am acelasi sentiment. Paloarea trairilor, decolorarea perceptiilor, viata in acuarele secventiale si prea rar in uleiuri pe panza. Disolutie sau numai diluare a intensitatilor? Orice ar fi, doare. E ca si cum ai deveni constient, prea constient de trecerea timpului. Tu spui, cum ziceam eu de intalnirea cu filosofia lui Noica. Atunci eram prea cruda, acum...e prea tarziu!
    Insa, in privinta furaciunii tale, cred ca te judeci prea aspru. Ati impartit totul, emotii si experiente, deci va apartin, la comun. Renunta sa te mai simti hot. Cel mult, mai iute de mana! Oricum, interesanta si originala abordare. Mi-a placut. La fel de mult ca si grfica de la inceput. Poate si pentru ca e vorba de culorile pe care le iubesc cel mai tare.
    Imi pare bine de intalnirea virtuala, Dan Ioanitescu ! :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Iris,

    Bucuros de intalnire.
    Usa e data de perete.:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc. :)
    Totusi... ma pot strecura si prin usa intredeschisa, daca-mi este permis.

    RăspundețiȘtergere
  8. Daca o vei face, atunci am sa te rog sa-ti arunci un ochi pe rodulpamantului. Doi ar fi chiar mai bine... Sisif te asteapta sa-si cunoasca destinul.
    Incearca! Ai toate atuurile.

    RăspundețiȘtergere
  9. Asa voi face: imi voi arunca cei doi ochi pe rodulpamantului (sper ca o sa-i primesc inapoi, dupa...).
    "Destinul", vai ce lucruri grele (si minunate) spui tu! Cum ar putea Sisif sa-si cunoasca destinul prin mine?
    Totusi, frumos gand, viata ca o metafora continua... Nu-i cam utopic ?! :D
    Sau asta e secretul,faptul ca eu mai cred in utopii? Da, cred! Si sper ca aceasta sa ramana o caracteristica fara sfarsit a personalitatii mele.

    RăspundețiȘtergere
  10. In univers nimic nu cred ca este utopie. Toate lumile "reale" sau imaginate au sanse egale. Cu nevoia noastra de a "rostui" lucrurile cred ca-l facem pe Dumnezeu sa zambeasca.

    RăspundețiȘtergere
  11. Imi pare rau, Dan Ioanitescu, dar nu ma simt in firea mea ca sa contribui la mica voastra gluma cu Sisif. As fi facut-o cu placere, dar presupun ca-mi lipseste genul asta de umor. E inca "o piesa" lipsa la "patrimoniul personal" si vad si eu ca-s tare "descompletata" la anumite capitole!
    Imi cer scuze si raman sa va citesc in tacere, daca o sa-mi permiteti.

    RăspundețiȘtergere
  12. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  13. Nu este tocmai umor.
    Scrie fiecare cum i se arata. Omul este facut din de toate, ca un puzzle. Linearitatea este apanajul celor fericiti si saraci cu duhul, iar Sisif nu este asa. Cel putin deocamdata. Sau eu nu-l vad astfel, poate altii da.
    Nu-i nimic... Intentia a fost frumoasa! Si eu va citesc in continuare (e greu cu pluralul distant, imi place mai mult singularul:))si constat ca muza te viziteaza tot mai des. La tine apar si dispar postari. A fost una foarte frumoasa, scrisa zilele trecute, pe care am vrut s-o recitesc, dar din pacate n-am mai gasit-o.

    RăspundețiȘtergere
  14. Te-as citi in continuare daca s-ar putea.. :)))

    RăspundețiȘtergere
  15. Regret, am suferit "o tacere". Atunci ma retrag din mine si intrerup orice legatura cu ceilalti. E echivalentul unei migrene existentiale, ca sa zic asa. Sau un fel de moarte clinica afectiva. Insa ma resuscitez rapid. E bine ca ma tine putin. :)

    RăspundețiȘtergere
  16. o tacere

    http://www.youtube.com/watch?v=kfuBCwVZuhk

    RăspundețiȘtergere
  17. Multumesc.
    N-am mai auzit bucata asta de... o eternitate! :D
    Oricum, niciodata intr-o astfel de interpretare.
    Ciudat sentiment, am impresia ca sunetele dilata spatiu, ca departeaza toate obiectele, lasand in jurul meu acel perimetru de libertate si singuratate de care am nevoie ca sa ma calmez. Exceptional!

    RăspundețiȘtergere
  18. Dupa epilog urmeaza "20 de ani mai tarziu".
    Stiu de la Alexandre Dumas.

    RăspundețiȘtergere

Arta cere sacrificii... Ia sa vedem: