Pentru cei carora poezia le hraneste si le coloreaza viata, le recomand cu tot sufletul cartea-obiect a bunului meu prieten DAN IANCU, poet consacrat. Il las pe el sa va vorbeasca despre poezie. Felicitari Dane!
tata doar fotografii
Cartea poate fi comandata la mine prin e-mail: uhi4ge@rdslink.ro
Pret: 21, 8 lei cu toate taxele incluse, inclusiv transport, inclusiv tva, inclusiv o gramadă de altele.
ieri cineva rîdea de mine pentru că i-am spus planul meu “utopic”. vînd această ediţie şi finanţez altă carte. o fi greu, o fi uşor, habar nu am. normal aşa este. anormal e că aud diverşi spunînd că “poezia nu se vinde” sau poezia e “citită doar de poeţi”. asta e cumva anormal. spun cumva ca să fiu politicos. anormal e că poeţii nu se pot întreţine din ceea ce scriu sau pentru că scriu. anormal e că în şcoală poezia e tratată ca o doctorie amară. învaţă pe dinafară i se urlă copilului. de ce? nimeni nu răspunde pentru că nici profesorii nu ştiu. după aia stăm ca proştii şi privim pe cîte unul care ţine minte siruri imense de nume, obiecte, numere. poezia e incarcată de formule. eminescu e poetul naţional, nichita e nepereche, bacovia are vocabularul cel mai mic, barbu e matematician, blaga e în spatiul mioritic… cine mai are chef să descopere corola de minuni dintr-o poezie? în cadrul atîtor revoluţii în educaţie mai nimeni. cine mai are grija poeziei? aproape nimeni. de ce? nu ştiu.
eu citesc poezie. voi?
p.s. a se vedea aici.
Cine este DAN IANCU?
Pai... s-o lasam pe Bianca sa ne spuna. Spune-ne Bianca!
la o aniversare, poetul Dan Iancu, de Bianca MARCOVICI
(Material propus pentru publicare la data de: 5-02-2007)
http://www.romanialibera.com
DAN IANCU
O piatră de spus
Editura Vinea, 2004
note de lectură
“cînd doar am să-ţi tac,
precum veioza cu sticlă mată,
desprins de lumină, să nu bagi de
seamă cum trece timpul, să nu-l
numeri, să nu-l presari în toată
camera ca pe nisipul violet din
acvariu. doar să tac.
după care nu va mai fi loc să-ţi
înşiri aşteptarea peste fotografii
aproape alb negru. poate eu
înfloresc şi tu nu ştii.”
După alte două apariţii editoriale “Despre înţeles”, editura Cartea Românească-1997
şi bostonmylove, editura Eminescu-2002, Dan Iancu a recuperat o viaţă de om, debutând târziu dar la timp, cum se spune, o piatră de spus, grea, care-ţi simplifică rolul poeziei în viaţa uni poet, adevărata dragoste târzie dar, scrisă în puţine cuvinte, aşezate în pagină ca un medalion de valoare, a unei femei pe care o porţi în inimă în fiece clipă a respiraţiei sau cifru numerotat al apei sub semnul Dragonului:
“e uşor să răneşti cu apă, dar
rănile se vindecă mai greu. ca şi cum sîngele ar albi vederea. ca şi
cum rănile ar fi nişte guri însetate.
ca şi cum apa” (4.o1)
Cartea îi este dedicată Elenei:
“ai să înveţi că vorbele mele au trup întotdeauna şi mai ales gesturi”
Iar toate poemele dezvoltă un haiku aşezat sub formă de motto, ca un răspuns sau ca o posibilă explicare a unui dialog, în fapt cu sine, cu dicţie, să zicem cu literă diferită:
“coapsa fierbinte
miros adînc de lac
pietre privind mirate”
"azi noapte, cînd făceam dra-
goste şi mă mîngîiai ca pe un
fruct. mă minunam de tandreţea
ochilor tăi. mă luam cu privirea ta
într-o capsulă de mătase atăt de închisă la vremuri.” (3.12)
Urmărind evoluţia acestui poet atît de modest cu o poezie atît de profundă , sensuri largi pînă la chirurgia neermetică a cuvîntului, nesuperficial şi cu valenţe de durată, l-am descoperit în revista Online, cu un jurnal dedicat amintirii tatalui său, “tata doar fotografii” (15) :
http://www.aol.ro
“nu se poate nimic
nici amintirile nu se iţesc în ghiveci
doar înţelegerea e mai grea
rugoasă de cum creşte aiurea
peste întîmplătoarele obiecte
altădată lipsite de legături
aşa cum ne eram
nu mai ţin minte cum a fost la zece, dar nici la douăzeci şi nici la treizeci, iar la patruzeci eram departe. mîine un cinzeci imposibil sau corect ar fi ireconciliabil. aritmetica zecimală e limpede şi fără emoţii. graniţe puse cu mîna fără genetică.
cum ar fi mîine să te scot de acolo
recitînd poezii?”
Lui Dan Iancu, poetul,”jumătate de Zeu” care a trecut pragul anilor 50 de curînd, îi doresc, la o aniversare rotundă să scrie ca şi pînă acum!
Nu sunt critic literar , doar o admiratoare! Dacă poeţii se recunosc între ei , restul nu mai contează!
Bianca Marcovici
(Sper sa aiba bunul simt sa imi ia comentariul de aceasta data. Scuze, dar e deja a 4-a oara cand il scriu.)
RăspundețiȘtergereIti sunt recunoscatoare pentru lectia fina si de mult bun simt pe care mi-o dai, cu sau fara voia ta, prin intermediul acestei postari.
E ca si cum ma pui fata in fata cu una din laturile mele care se dovedeste de un fariseism inimaginabil. Eu, cea care predic toleranta si deschiderea intelectuala catre tot ce e facut de om - intru bine si frumos, ei bine, tocmai eu nu citesc si n-am citit versuri. E de prisos sa mai insir aici motivele ridicole in spatele carora mi-am ascuns stupizenia.
Ai dreptate in ceea ce spui.
Multumesc
L-a avut.:)
RăspundețiȘtergereUite Iris,
Nici eu nu prea citesc poezii. Sunt putini pe care ii citesc. Ca sa-l parafrazez pe Dan "poezie doar prietenii".
Cat despre Dan... asa l-am stiut dintotdeauna: poet nascut nu facut.
Impresionant...
RăspundețiȘtergereIris, eu te inteleg, mai ramane sa te intelegi si tu insati... Dan a explicat de ce nu ne prea indesam la poezie, daca scoala nu ne ofera miezul fierbinte al sufletului nostru poet.. Mai intai il raceste bine, apoi ia cenusa si o pune pe lamela microscopului cu lentilele prafuite de sufletele reci, de minti inceţoşate, de maini butucanoase...
Ce mai ramane se indeasa in sufletele inca pure de copii si adolescenti, care resping totul ca pe o doctorie amara... asa este, Dan...
Cunosc oameni care, ca adolescenti, erau atat de sensibili incat iubeau poezia chiar si asa cum era ea data... Maturi - s-au rusinat de sensibilitatea lor si si-au repudiat simtirea... Au ramas copaci goi, fara frunze, flori sau fructe zemoase... Trec prin viata inăcriţi si seci... respingand focul vesel al celor care si-au incazit existenta la gura sufletului lor candid...
Dar cel putin eu sper intemeiat ca dincolo de cei de-acum, acolo unde nu numai un singur soare ne formeaza lumini si umbre, se vor regasi candva din nou proaspeti si plini de românescul "vino-ncoa'"..
Sa auzim numai de bine!!
Mdeh, ce sa zic!?
RăspundețiȘtergereCred ca a fost o neintelegere pe care intre timp am reparat-o. Este adevarat ca ne cheama Dan pe amandoi dar comentariile despre poezia (romaneasca) ii aprtin lui, poetului. Eu bietul, nu-mi permit pareri.
Nu stiu ce sa zic. E dificil să dau o explicaţie clară a motivului pentru care am respins eu poezia, dar presupun că mi se trage din clasa a V-a. Faceam compuneri frumusele, laudate de profesoara si cuprinsa fiind de elan, m-am gandit sa-mi incerc puterile si in genul liric. Cred, insa, ca poezia m-a respins pe mine, pentru ca aveam o mie de idei, dar nu reuseam să le pun in rime. În loc să mă eliberez de acea presiune interioară, ca de fiecare data când scriam, mă impotmoleam in saracia unui vocabular prea putin dezvoltat. Si nu stiu de ce, eram convinsă ca trebuie să rimeze. Atunci am prins un dinte pe poezie. Dacă la asta mai adaugam şi ceea ce spuneţi voi, mi se pare cât se poate de firească tendinta copiilor de a respinge genul liric. Da, calvarul cu memoratul lor, modul mai degraba analitic de predare, felul in care sufletul e oprit sa se bucure de trairea indusă, câtă vreme e obligat sa numere si sa analizeze epitetele... Da, aveti dreptate!!
RăspundețiȘtergereFelicitari Iris,
RăspundețiȘtergereAstazi tu ai postat un poem! :)